Serviciul de Ambulanta Judetean Sibiu

cum apelam 112

Voluntari


Raul Ciobanu


Raul Ciobanu, voluntar SAJs

Raul are o rețetă de succes: studiu, voluntariat și călătorii

De trei ani încoace, Raul Ciobanu, acum student în anul 4 la Facultatea de Medicină din Sibiu, salvează viețile sibienilor alături de cadrele medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu. A ales să facă voluntariat cu inima și nu din obligație. Și-a dat seama că acest lucru îl va ajuta în cariera de medic, dar mai ales își va îndeplini una dintre cele mai mari dorințe ale sale: aceea de a dărui. O vorbă bună, un sprijin persoanelor bolnave și speranța că viitorul va fi mai bun.

Călătoriile, metode de eliberare a stresului

A ajuns să fie cunoscut de majoritatea angajaților SAJ și este unul dintre cei mai apreciați. Este punctual, serios și dornic să învețe. Sensibil, modest și cu un bun simț cum rar mai întâlnești la tinerii de vârsta sa. Ai crede că cei care lucrează la Ambulanță ar trebui să fie niște persoane dure, cu sânge rece. Nu este deloc așa, iar un exemplu este chiar Raul, un tânăr sensibil, care preferă călătoriile. Spune că sunt singurele momente care-l decontecteză și care îi încarcă în același timp bateriile. Partenera sa de nădejde în călătorii este sora mai mică, dar și câțiva prieteni care împărtășesc cu el aceeași pasiune.

Rezidențiat în străinătate

În acești trei ani de voluntariat a întâlnit tot felul de situații de urgență. Își aduce aminte că printre primele solicitări la care a participat, un copilaș de numai câteva luni a murit în drum spre spital, în urma unei deshidratări severe. Cu toate acestea, își dorește din tot sufletul să profeseze ca medic și să încerce să salveze cât mai multe vieți. Oscilează între medicină de urgență, anestezie terapie intensivă sau cardiologie. În ceea ce privește rezidențiatul, se gândește să-l facă în străinătate, într-o țară vorbitoare de limba engleză. Vrea să acumuleze acolo cât mai multe cunoștințe, pe care să le poată pune în practică în țară, pentru a aduce un plus de valoare.

Ne dorim din tot sufletul ca Raul să aleagă să se întoarcă în țară, pentru că oameni ca el sunt pe cale de dispariție! Îți mulțumim pentru dăruirea ta și pentru suflul nou pe care l-ai adus în Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu!